Vacanta de vara din 2018 a venit cu vizitarea Germaniei, kilometru cu kilometru, si descoperirea Bavariei. Sunt atat de multe de vazut in Bavaria si am strans in doua saptamani amintiri de depanat peste ani si imagini pentru care in mod cert vom reveni.
Care a fost traseul?
https://goo.gl/maps/hQGWGDH1NTt Am parcurs cateva mii de kilometri acoperind Budapesta, Salzburg, Munchen, Harburg Castle, Blautopf in Blaubeuren, Lichtenstein Castle, Baden Württemberg, Meersburg, Lindau, Hohenschwangau Castle, Linderhof Palace, Eibsee Lake, Cheile Partnach, Garmisch Partenkirchen, Neuschwanstein Castle, Innsbruck, Seefeld în Tirol, Kitzbühel, Kaprun, Graz, Budapesta, Brasov.
Ce e de vazut?
– Neuschwanstein Castle
– Hohenschwangau Castle
– Linderhof Palace
– Meersburg, Baden Württemberg
– Lichtenstein Castle
– Harburg Castle
– Cheile Partnach
– Eibsee Lake
– Blautopf in Blaubeuren
– Schrecksee
– Obersee Lake
– Berchtesgaden National Park
– Zucpitze
Unde ne-am cazat? In camping-uri!
– Viena: http://www.campingwien.at/camping-wien-neue-donau/
– Chiemsee: https://www.chiemsee-camping.de
– Munchen: http://campingplatz-thalkirchen.de/?lang=en
– Intre Blautopfhaus si castelul Lichtenstein: https://www.hofgut-hopfenburg.de/camping
– langa Meersburg: www.campingplatz-alpenblick.de/
– Fussen: https://www.camping-brunnen.de
– Seefeld (AT): https://www.camp-alpin.at
– Burgau (AT) – http://www.camping-schloss-burgau.at
– Bran: https://vampirecamping.ro
Cateva resurse on-line:
- The castle road – https://theculturetrip.com/europe/germany/articles/the-ultimate-guide-to-driving-germanys-castle-road/
- https://www.planetware.com/tourist-attractions-/bavaria-state-d-ba-ba.htm
- https://theculturetrip.com/europe/germany/articles/the-top-10-things-to-see-and-do-in-garmisch-partenkirchen/
Povestea si pozele
Am plecat dintr-o Romanie plouata, la propriu si la figurat. Ploaia, desi puternica, nu a putut spala tara de cei care vor sa o intoarca inapoi in timp, a reusit insa sa ia cateva vieti….In afara tarii soare, nu foarte cald si atmosfera de normalitate. Dupa ce am platit o vignette cat casa la vecinii unguri (28 de euro pentru 10 zile) am mers repede spre Viena unde am si innoptat, fara sa mai dam vreo tura prin oras. A doua zi eram déjà in Germania, nu inainte insa de a ne opri pentru cateva ore sa revedem Salzburgul. L-am gasit la fel de frumos ca si prima oara, iar berea si pranzul de la muzeul berii (Stiegel) la fel de bune cum ni le aminteam. Orasul plin de turisti, cu centrul vechi in renovare. Lacatele de pe pod erau tot mai multe si ma intreb cand vor decide sa le scoata, urmand exemplul Parisului.
Din Salzburg am iesit repede si la fel si din Austria. Ne-am oprit pe mailul lacului Chimsee, in camping-ul cu acelasi nume, si a doua zi am vizitat insula Herrenchiemsee cu castelul cu acelasi nume. Primul lucru care ne-a intampinat in Germania in camping, si urma sa mai tot intample asta, a fost posibilitatea limitata de a plati cu cardul sau chiar imposibilitatea de a plati cu cardul. Puteai da cu cardul la receptie doar daca aveai de plata peste 50 de euro, iar la restaurantul campusului nici vorba de terminal. Cash-ul e la putere in Germania.
Am ajuns pe insula din Prien (cursele erau mai dese de aici decat din Chemsee). Intreaga insula gazduieste domeniul castelului, replica semi-fidela a Versailles-ului (fara aripile laterale), castel pe care Ludwig al 2-lea a tinut sa il construiasca fara a se uita la buget… Castelul a costat cat 3 castele construite de Ludwig in perioada domniei, relativ scurta dar intensa. Admiratia pentru Ludovic al 14-lea si Versailles se vede in castel cu ochiul liber al necunoscatorului. Situat in mijlocul insulei, castelul este imprejmuit de paduri si poteci pe care te poti plimba in voie.
In Munchen am ajuns pe seara. Am campat in singurul camping din oras, Campingplatz Talkirchen . Desi mare, accesibil, cu pitch-uri generoase, apa calda era cu fise si timer de 8 minute; la inceput pareau putine, dar in practica s-au dovedit suficiente, daca nu vrei sa iti speli si podoaba capilaraJ. Plata se putea face doar cu card Maestro, pentru ca avea comision mai mic pentru proprietar, din cuvantul caruia nu iesea niciodata receptionerul. Am depasit momentul si ne-am bucurat de o plimbare pe inserate, prin centru. Centrul era full, luni seara fiind, te-ai fi intrebat ce s-a intamplat…Ce e drept ca doar 50% max dintre ei pareau de-ai locului, restul imigranti si turisti. Am vazut foarte multe femei cu burca pe strada si chiar cu intreg chipul acoperit.
A doua zi am descoperi cu adevarat Munchenul. Este un oras foarte prietenos cu natura si cu locuitorii sai: parcuri mari, de te simti ca in padure la un moment dat, piste de bicicleta cam peste tot, trafic nu foarte mare pentru un oras cu peste 1,5 milioane de locuitori (oficial). Am plecat de dimineata cu bicicletele, pe malul apei dorind sa ajungem din sud in nord la Englosher Gardner (cel mai mare parc al orasulului). Era in plan sa il vedem, cu atat mai mult ca imi spusese un coleg ca se face surfing in el….Surfing?! Exact asa am reactionat si eu prima data.
Nu credeam ca va fi atat de simplu sa ajungem, efectiv am mers intins pret de vreo 10-12 km, pe marginea apei, pe pista frumos amenajata, pod pe sub pod. Pana acum a fost cel mai bike friendly oras pe care l-am simtit. Pe drum ne-am oprit sa admiram de la distanta catedralele de pe marginea apei si muzeul de stiinta, in al carui magazin as fi lasat toti banii de pe cardurile de credit la cat de multe jucarii cu invatatura aveau, gadget-uri care mai de care mai surprinzatoare si super utile (pe moment, I know, ca stim ca putem trai bine si fara eleJ). Ne-am continuat drumul pana in parc. Am pedalat doar pe 30% din alei cat sa vedem cum se face surfing-ul la oras, sa admiram turnul chinezesc, sa vedem multi oameni relaxati intinsi pe iarba cu diferite indeltniciri – picnic, invatat, citit, yoga, la plaja (inclusiv nudisti) – si sa mancam bine la impinge tava. Dar nu orice fel de impinge tava, ci o gradina de vara organizata tare bine: in centru, zona inchisa, cu acces prin turnicheti, de unde iti luai mancarea si plateai la una din cele 4 exit-uri si, de jur impreujur, peste 1000 de locuri de locuri la masa (cat am estimat eu, poate poza de mai jos ajuta mai mult). Ne-am continuat drumul cu gandul sa ajungem la un magazin cu articole sportive si de camping. Adresa s-a dovedit a nu mai fi valabila asa ca am mai dat o tura prin centru, am vazut Karlplaz si Mariaplaz pe zi si ne-am amestecat prin multimea de oameni care habar nu am daca erau si ei in vacanta, in pauza sau cine stie ce faceau, dar erau cam multi pentru o zi de marti, dupa pranz.
A doua zi am plecat spre Blaubeuren sa vedem un lac special. Toate oraselele (burguri) sunt foarte frumoase si cochetele. Curatenia, frumusetea muscatelor din geam, magazinul modern de paine si alte patiserii sunt o normalitate aici. Campurile lucrate, curtile fermelor aranjate la dunga, grija cu care se construieste, curatenia si atentia la detalii si peisagistica a tuturor fabricilor pe langa care am trecut m-au bucurat si, cu gandul acasa, am simtit un sentiment de tristete si revolta gandindu-ma la cati ani (si daca voi mai apuca) ne vor fi necesari sa ajungem si acasa ca aici. Imi doresc sa cred ca vom ajunge aici, macar in ceea ce priveste agricultura si fermele. La mica industrie…sunt un pic sceptica, considerand ca modelul care aici a fost un success (o fabrica, un producator de ceva in jurul unui orasel mic sau sate adunate la un loc) la noi a apus. Departe de mine de a aduce un elogiu perioadei dinainte de ’89, dar imi aduc aminte ca in orasul meu natal si in micile orase sau sate din drumul spre Bucuresti aveam: santier naval, fabrica de conserve (doar stateam in Baragan unde se fac bine legumele), fabrica de bere, filatura, fabrica de facut corturi si multe alteliere de croitorie. Acum nu mai este nimic…doar comert. Nu putem sa crestem din comert, fara sa producem. Dar, raman optimista ca vom creste si noi, ramanand in urma Germaniei, pe care multi viseaza sa o ajunga. Pana atunci nu e de mirare ca oamenii activi pleaca sa munceasca in afara, si in Germania, unde isi gasesc de lucru intr-un satuc, sunt platiti decent si vad cum se munceste cu disciplina. Si la un moment dat poate revin in tara si incearca sa faca acasa ce au vazut pe aici.
Lacul Blautopfhaus este un lac special care ascunde printr-un pasaj de 21 de metri, sub apa, o pestera recent descoperita (in 1980). Toata zona este plina de pesteri, iar intr-una dintre ele au descoperit oase de mamut, in alta obiecte de arta (Venus care seama foarte bine cu sculpturile umane de Gumelnita). Oraselul de munte este de asemenea foarte cochetel si are cateva case vechi de la 1400. Case mai strambe ca aici nu am vazut pana acum; par plecate din loc, cu barnele strambe, cocosate de anii si povestile de viata care au trecut peste ele, dar locuite. Un paraias se scurge in lacul minunat si strabate orasul pentru a-i da un aer si mai pitoresc. Lacul de un albastru smarald se invecineaza cu o biserica si un han cu moara. Pozele spun mai mult decat cuvintele asa ca va las cu ele.
A doua zi urma sa vedem castelul Lichtenstein, aflat la doar 40 de km de Blauberen. Am innoptat in cel mai fain camping de pana acum, Hofgut Hopfenburg , situat pe un deal, intr-o liniste tare buna pentru urechile si creierul meu. Locatia era de fapt un complex care adapostea o ferma, cu doi magarusi drept vedete locale, un super hambar transformat in restaurant sau sala de intalniri si o sumedenie de casute mobile, iurti, casute tip cort si vagoane de circ reconditionate in camere de locuit. Curatenia exemplara era rodul muncii unei echipe de romanii: intreg staff-ul administrativ era format din romani. Si faceau o treaba tare buna.
Am plecat spre castelul Lichenstein a doua zi, la inceputul celor 2 zile ploaiase din toata vacanta. Castelul apartinea in continuare familiei ducale din Urach. Amplasarea este una de exceptie, cum de altfel sunt toate locatiile castelelor bavareze: pe o stanca iesita din deal, cu privire spre valea larga care se deschidea timid jos, un punct strategic cu maxima vizibilitate pe timp de lupta.
Urmatoarea destinatie era Meersburg, insa coborand de la castelul Lichtenstein am vazut un indicator catre Sigmaringen si acolo trebuia sa mai fie un castel, castul Hohenzler. Si asa a fostJ. Burgul, de asemenea, micut, cochetel, plin de viata si de turisti, cu castelul impunator deasupra lui, oglindindu-se intr-un rau si un lac creat parca sa puna si mai mult in valoare castelul. Si de, daca tot eram in inima Bavariei, am mancat si ceva “traditional” un kebab de vita. A fost bun si ietin, cum rar gasesti prin Bavaria si cu accente locale, aka nu se poate plati cu cardul neam.
Si daca tot am inceput sa fim creativi in afara traseului stabilit de acasa, inainte de Meersburger, am mers pe partea cealalta a lacului, la Constanta lor. Konstanz este situat pe maulul lacului Obersee Bodensee, un lac urias, cat o mareJ. Ne-am plimbat prin oras si apoi am luat feribotul spre Meersburg pe care aveam sa il vizitam a doua zi. A plouat bine de tot seara si noaptea, perfect cat sa dormim neintorsi sub picaturile de apa care loveau, dar si mangaiau, tabla casutei noastre pe roti. A, nu cred ca v-am spus de “tauras”, dubita noastra pe care am transformat-o in camper si care de un an de zile ne face vacantele si week-end-urile mult mai frumoase si mai comode.
Meersburg este un oras vechi de pe la 1300 cu central protejat de zidurile cetatii, cu stradute mici si pante abrupte, cu aceleasi case frumoase si ferestre imbujorate de muscate care mai de care mai frumusele si mai zambarete.
Urmatoarea destinatie: faimoasele castele ale lui Ludwig al 2-lea Neuschwanstein si Hohenschwagen, doua locatii de poveste. Se pare ca primul l-a inspirit pe Walt Disnay si, stilizat un pic, a devenit ceea ce stim cu totii logo-ul Walt Disney. Castelul este cu adevarat impresionant prin marime, pozitie si frumusete. Are o poveste in spate, Ludwig al doilea tinand mortis sa ramana in istorie drept un personaj atipic. Las povestea aici, asa cum am citit-o de pe panourile informative. Podul Mariebrucker, situate deasupra unui mare hau si unei cascade uriase si zgomotoasa ofera o privire unica asupra castelului.
Castelul Hohenschwagen, mai cumintel decat primul, imbracat in straie galbene sta cuminte la baza muntelui si priveste catre lacul Alpsee.
Bicletele ne-au fost bune prietene in plimbare si ne-au dus in toata zona, de la castele, la orasele de pe maginea lacului, la cele de la baza muntelui si inapoi in camping. Lesne de inteles ca si aici infrastructura pentru o plimbare agreabila pe jos sau cu bicicleta este perfect pusa la punct. Am vazut si Fussen, cel mai apropiat oras mai maricel de langa castele, el la randul lui gazduind un castel si multe case viu colorate intr-o atmosfera de sarbatoare.
Am urmat a doua zi un mic traseu pe creasta, pe care am ajuns rapid cu telecabina, la care ne-a dus din nou prietenele noastre biciclete. Apropo de prieteni, in camping mi-am facut prieteni noi, interesati ce e drept: niste rate domesticite, cersetoare de cariera, care la orice fosnet de punga se instalau frumos in fata ta asteptand sa primeasca ceva. Si cand primeau nu se sfiau sa iti ia direct din mana. Revenind la munte, telecabina ne-a dus la 1.720 de metri. In urcare puteai admira cele doua castele vazute deunazi si valea care se facea tot mai mica si tot mai mica. Cateva trasee plecau de pe micul platou catre cele mai inalte varfuri si cele mai adanci vai. Am mers pe cel mai apropiat varf, pe la 1880 de metri. Inainte de a incepe mica urcare am admirat pret de jumatate de ora lansarea la aer, spre vale, dar si spre cer a parapantistilor. Erau multi, foarte multi, de toate varstele care zburau cu orele peste varfuri, spre vale si inapoi intr-un dans frumos si colorat. Senzatia trebuie sa fie magica…sa zbori liber si sa te poarte vantul ca un fulg ..mmm trebuie sa incerc si eu o data. Pe micul varf privelistea iti taie rasuflarea si imi aduce aminte de ce iubesc muntele si imensitatea lui. Varfuri mai apropiate si mai departate se profilau frumos in zare, in linii fin conturate si se pierdeau apoi in nori. Ne-am umplut cu imaginile superbe si ne-am intors usor spre baza.
A doua zi ne-am pus la drum, spre Tirol si am mers spre Zucpitze, cel mai inalt masiv pe care ajungi usor, cu telecabina. Programul telecabinei, on-line, ne spunea ca sunt plecari la 30 de minute si eram pregatiti sa stam ceva vreme. Am fost placut surprinsi sa aflam ca de fapt plecarile erau la fiecare 10 minute, asteptarea fiind minima. Spectaculoasa baza telecabinei, iar cea de sus si mai dihai, cum ar spune un coleg. Am urcat prêt de 10 minute, urmarind cum se schimba paisajul, simtind cum ni se infunda urechile, si am ajuns in nori. Credeam ca va fi frig, asa pareau de jos cele 9 grade care se anuntau sus, dar nu a fost. Era chiar placut. La inceput eram efectiv in nor, un nor pufos, care parea simpatic de jos, dar un pic enervant cand esti sus si nu vezi nimic de el. Am zis ca stam pana pleaca norul din capul nostru…si a plecat descoperind o imagine de iti taia rasuflarea. Eibsee Lake se vedea superb si de sus, nuantele de albastru si turcoaz fiind parca mai intense de la inaltime. In plus, sus am fost in doua tari deodataJ: partea dreapta era in Austria, partea stanga in Germania…retete diferite, bineintelesJ. Am crezut ca am facut o poza, dar nu am facut, clar trebuie sa revin. De pe Zucpitze puteai cobora cu o alta telecabina la un punct ceva mai jos– zona preferata de schiori iarna. Te cred si eu, cred ca e senzatie sa schiezi pe ghetar. Am stat si vreo ora si apoi am coborat cu trenul, dar nu oricum, prin munte. Pe la o altitudinde de 1500 de metri cred am iesit din munte si am serpuit prin padure pana jos la baza. Inca o data am ramas impresionata de infrustractura. Trenul si baza erau functionale in 1940.
Am scos capul din nori si am mers spre Garmisch Partenkirchen pentru a vedea niste chei care semanau foarte bine in poze cu cheile Tolmin din Slovenia. Cheile, din ce am citit aveau o lungime de 200 de metri, apa croindu-si drum si formand un culoar ingust si racoros. Vizitarea cheilor nu era posibila. O viitura puternica a distrus poteca si acum se faceau lucrari de amenajare. Am putut urca un pic si am vazut de sus cheile. Ne-am intors spre masina, am luat un pranz traditional J, carnati cu cartofi prajiti, si am admirat niste pusti care se antrenau pe rampa mica de sarituri.
Ne-am continuat drumul, am iesit din Germania si am innoptat in Seefeld in Tirol, unde apusul si rasaritul se vedeau cam asa:
In Austria am trecut prin Kitzbuhel si Kaprun, intr-o scurta plimbare, imaginandu-ne ce agitatie este iarna, cu totii in iuresul schiurilor si muntelui. Graz-ul l-am gasit in ploaie, parca pregatidu-ne de drumul spre casa. Aaaa si am trecut si prin Innsbruck.
Am innoptat intr-o poezie de satuc, Burgau, gasit la intamplare. Asa de aproape de un castel nu am dormit niciodata. Nu a venit niciun print pe calul albJ, dar nici eu nu eram in turn, si al meu nu a trebuit sa salveze nicio Cosanzeana din turn pentru ca era locuit castelul, cu oameni normali, ca noi.
hai hui prin weekend 